Pulsul Singuratatii...[cap I]

Annonce:acesta este primul meu inceput de fic,singura nu am ideie cite capitole va avea si cum va sfirsi.Am in cerebel doar scheletul ficului,detalii vor veni pe parcurs.


Prolog:

Niciodata nu m-am gindit ca o sa fiu vampir.Niciodata nu am cerut asta.Niciodata nu o sa iubesc ceea ce am devenit.A fi vampir nu e un dar,e un blestem,iar acum acest blestem trebuie sa-l port ca pe un medalion intreaga-mi eternitate.Sunt imitatia mortii,ce se plimba in virfurile picioarelor prin fumul cimitirelor,ba mai mult ma plimb prin mintile nevinovatilor,ma plimb prin inimile ranitilor invitindu-i intr-un joc al seductiei,care sfirseste doar prin moarte.Schitam cu verbena pe pielea neteda,fiecare dorinta,fiecare vis.Nu doream sa uit nimic,aveam atit de mult timp inainte,incit acestea ar fi reprezentat cea mai distractiva ocupatie pentru mine.Si din nou apare El,cel care imi incurca  orizonturile,cel care mereu imi alunga sufletul spre oaza de pustiu,cel care soarbe din mine si viata de vampir….tortura-moarte-viu. 

                                             Capitolul I
  
Eram nounascuta,era prima mea zi cu acest nou corp.Cind deschisei ochii ,vedeam ceata,apoi lumina...si iar ceata,fum rasuriu.Ma aflam intr-o camera care semana mai degraba a laborator clinic,lumina care era pusa special deasupra mea,ma orbea,si imi dadea intepaturi in pupila.In fata era un dulap cu usile inchise,insa eu vedeam prin ele,straniu.Vedeam rafturi de foi cenusii pe care erau imprimate tot felul de scrisuri,ceva ieroglific.In stinga dulapului era o parada de obiecte a caror semnificatie nu o cunoscusem.Combina era pornita,aveam nevoie de aer rece,ma calma,imi calma durerile.Am dorit sa ma ridic,eram pe o masa rigida, de tabla si eram inconjurata de tot felul de chestii medicale:pensete, foarfece, tifon si un stimulator cardiac,nu tin minte sa fi fost programata pentru o interventie chirurgicala.Nu putusei sa ma  misc imi simteam fiecare muschi sub electrosoc.Incercasei sa dau din degete in zadar,parca erau din marmura,albe si moarte.Buzele imi erau strinse  intr-o punga,inclestarea era prea puternic sigilata,nu reuseam sa-mi deschid gura,nu reuseam sa bag in mine si mai mult aer,dar aveam nevoie de aer,ma inaduseam.Am gemut:   
-Fir-ar sa fie!o sa numar pina la 666,daca nu reusesc,o sa ramin sa mor aici !Ce jalnic!Ba nu,nu o sa ‘ma las’,acest cuvint nu exista in dictionarul meu.Eu nu sunt o infrinta.O sa reusesc!

____________________________________________________________________

-Sase sute saizeci si patru,sase sute saizeci si cinci,sase sute saizeci si sase.Acum e momentul .

Dintr-o smuncire animalica imi ridicasei capul,ce tare ma durea,ce greoi mi-l simteam,trebuia sa suport.Urmau bratele,ce naiba nu imi erau prinse in adeziv doar.Voi reusi,le voi ridica,astfel imi menajam eu sinele meu.Trecuse o fractiune de secunda,destul timp ca sa-mi adun tot curajul din maruntaie.

-Auci,cine a pus tepi pe masa?

Dar nu erau tepi,erau doar senzatii ce imi maltratau sadic fiecare fragment din mine .Iar cind mi-am miscat bratele,am simitit ca mi se decojise pielea,am scos un urlet fioros.Privisem spre miini pareau neatinse,pareau perfecte,dar focul ce se tot primbla prin ele ma pirjolea.Realizam ca fiecare miscare e o turtura pentru mine,dar nu mai suportam sa stau  pe masa ca o anesteziata,ce urmeaza sa fie jerpelita de ghearele mortii.Inspirasei un val de aer rece,si pornisei din nou in lupta cu mine.Mi-am strins miinele in pumni,li-am infipt in tabla dura si incepusei sa-mi ridic trunchiul.Aveam senzatia ca sunt rupta de la jumatate,iar rana  se inchidea la comanda,adica se inchidea doar cind turna peste ea cineva inalbitor,ma ustura groaznic. 

-Dumnezeule………incetati!..…ajunge circul!……i-n-c-e-t-a-t-i!

Strigam in zadar,oricum nu era nimeni.