Şi-apoi?..

Era odată o Ea.Avea patru anişori.Buclele argintii şi ochii în care se îneca o lume,îi ofereau o aură îngerească.Copila încerca să contempleze în zare şi să descopere sufletul universului.Se plimba singură pe plajă,desenând mesaje incifrate.Degetele ei au dezvelit din firele de nisip o scoică hipnotizantă,care poruncitor parcă îi şoptea ,,Ri-Di-Că-Mă,As-Cul-Tă-Mă''.Copila  din inerţie  a prins-o în mâinuţele moi făcute căuş şi o lipise de urechiuşă,întocmai cum observase la cei mari. Însă în ea valurile,nu murmurau chemarea mării,dar vocifereau mat şi pe un ton pătrunzător:
-Te naşti dintr-o bătaie de aripi de fluture fericit...
-Şi-apoi?
-Priveşti cerul şi zâmbeşti...
-Şi-apoi?
-Zbori spre ceea ce ochii tăi n-au mai zâmbit...
-Şi-apoi?
-Te încrezi în conjuncţia stelelor şi le urmezi traseul...
-Şi-apoi?
-Suferi un picaj...
-Şi-apoi?
-Rătăceşti prin oceanul oamenilor prea grabiţi...
-Şi-apoi?
-Toată fiinţa ta simte o suavă plăcere,firori electrici şi lilieci în stoamăcel...
-Şi-apoi?
-Frica te stăpâneşte,iubirea o alungă.
-Şi-apoi?
-Asurzeşti,nu-ţi mai asculţi inima...
-Şi-apoi?
-Devii obosită,nu-ţi mai doreşti Legenda Personală împlinită...
-Şi-apoi?
-Necontenit aştepţi.
-Şi-apoi?
-Accepţi singuratatea drept soţiune.
-Şi-apoi?
-Zile şi iar zile ,la nesfârşit.
-Şi-apoi?
-Cenusă în vânt.
Copila înspăimântată a aruncat scoica şi a fugit cu ochii plini de lacrimi în braţele mamei.Scoica s-a cufundat în marea agitată,însă cuvintele ei au purtat-o pe copilă într-o odisee a viitorului.Ea apare cu scopul de a preveni pe cei ce vor sfârşi pe stânca îndrăgostiţilor nefericiţi.Deoarece valurile apelor inifinite,au strâns lacrimile sufletelor nepereche,şi astfel au devenit mesageri futurişti.